Un centru de apel din Ucraina, destructurat. Zeci de operatori din R. Moldova ar fi făcut parte din rețea

Un centru de apel telefonic din Ucraina, în care ar fi activat circa 180 de operatori din Republica Moldova, a fost destructurat de oamenii legii.

Potrivit Poliției, pentru deconspirarea acestui grup infracțional, autoritățile din Republica Moldova, România și Ucraina au făcut o echipă comună de investigații, cu sprijinul agențiilor europene Europol și Eurojust.

- Advertisement -

Astfel, duminică, au fost efectuate percheziții la Chișinău și Anenii Noi. În urma acestora, au fost ridicate mai multe probe importante pentru tragerea la răspundere a persoanelor vizate, inclusiv materiale video cu publicitate falsă utilizată pentru convingerea victimelor.

Potrivit oamenilor legii, cei 180 de operatorii din R. Moldova, cu vârste de peste 20 de ani, ar fi contactat cetățeni din state ale Uniunii Europene, în special din România, prezentându-se drept funcționari ai unor bănci, responsabili de securitate.

Prin aceste metode, aceștia ar fi obținut acces la aplicațiile bancare ale victimelor, după care sumele de bani erau transferate pe conturi controlate de membrii grupării sau direcționate către platforme de criptomonede și jocuri de noroc, pentru a disimula traseul fondurilor.

Operațiunea reprezintă doar o etapă a unei anchete aflate în desfășurare. Autoritățile continuă investigațiile pentru identificarea tuturor membrilor rețelei, inclusiv a organizatorilor și beneficiarilor finali.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.