Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a salutat preluarea președinției Consiliului UE de către Irlanda.
Oficialul a subliniat că statul care deține Președinția Consiliului UE coordonează activitatea instituției, conduce reuniunile ministeriale, facilitează negocierile și urmărește obținerea consensului dintre statele membre pe fiecare decizie luată de UE.
„Este pentru a opta oară când Irlanda deține președinția rotativă. În acest mandat își propune: asigurarea concurenței echitabile și o piaţă unică mai integrată, un comerţ mai puternic al UE cu toți actorii globali, accelerarea tranziţiei energetice, guvernanță digitală responsabilă, precum și avansarea politicii de extindere a Uniunii Europene. Le dorim succes prietenilor noștri de la Dublin și le mulțumim că ne sunt alături și susțin parcursul european al Republicii Moldova”, a declarat Cristina Gherasimov.
Menționăm că Irlanda a preluat președinția semestrială prin rotație a Consiliului Uniunii Europene, funcție pe care o va deține până la sfârșitul acestui an. În primul semestru al acestui an, președinția Consiliului UE a fost asigurată de Cipru. În această perioadă, Republica Moldova a deschis oficial negocierile pentru primul grup de capitole și au fost lansate negocierile tehnice pentru alte trei grupuri de capitole.






