R. Moldova urmează să denunțe încă un acord semnat în cadrul CSI

Republica Moldova continuă denunțarea acordurilor încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI). În acest sens, Comisia pentru politică externă va propune plenului Parlamentului denunțarea Acordului privind împrumutul interbibliotecar în cadrul CSI.

Potrivit autorităților, acordul reglementează schimbul fizic de publicații între fondurile documentare ale bibliotecilor naționale din statele membre ale CSI.

- Advertisement -

Propunerea de denunțare a fost înaintată de Ministerul Culturii, care argumentează că, în prezent, majoritatea schimburilor și mecanismelor de cooperare biblioteconomică se desfășoară în format digital, iar sistemul prevăzut de acord presupune costuri ridicate pentru expedierea internațională a publicațiilor în format fizic.

Biblioteca Națională a Republicii Moldova va putea continua colaborarea internațională, inclusiv cu bibliotecile din statele membre ale CSI, prin intermediul rețelelor profesionale internaționale, precum IFLA (Federația Internațională a Asociațiilor și Instituțiilor de Biblioteci) și EBLIDA (Biroul European al Asociațiilor de Bibliotecă, Informare și Documentare). În acest context, menținerea mecanismelor instituite în cadrul CSI nu mai este considerată necesară, mai ales în contextul evoluțiilor geopolitice din regiune și al reorientării priorităților externe ale Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat al Parlamentului.

Menționăm că acordul respectiv a fost semnat în anul 1999, la Rostov, și este însoțit de un protocol adițional, propus, de asemenea, spre denunțare.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.