Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu i-a conferit „Ordinul Onoarei” viceministrei pentru Afaceri Europene a Ciprului, Marilena Raouna.
Un decret în acest sens a fost semnat astăzi, 30 iunie, când se încheie cele șase luni ale Președinției cipriote a Consiliului UE.
Distincția a fost acordată „în semn de înaltă apreciere pentru cooperarea excelentă și pentru angajamentul ferm față de promovarea politicii de extindere a Uniunii Europene pe durata exercitării de către Republica Cipru a Președinției Consiliului Uniunii Europene, precum și pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în avansarea procesului de aderare la UE”.
Amintim că, pe parcursul Președinției Consiliului Uniunii Europene deținute de Cipru, Republica Moldova a deschis oficial negocierile pentru primul grup de capitole și au fost lansate negocierile tehnice pentru alte trei grupuri de capitole.






