Circulația autovehiculelor de mare tonaj este restricționată astăzi, până la ora 20:00, în România, pe mai multe sectoare de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din cauza temperaturilor extreme.
Mai exact, este restricționată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Restricțiile nu se aplică vehiculelor care transportă mărfuri perisabile, animale vii și cisternelor fără încărcătură.
Potrivit Poliției de Frontieră a Republicii Moldova, camioanele care au traversat prin PTF Leușeni-Albița staționează în parcarea din zona de control, iar cele care au traversat prin PTF Sculeni staționează pe teritoriul României, într-o parcare din apropierea punctului de trecere, până la ridicarea restricțiilor de circulație.
„Având în vedere că și pe teritoriul R. Moldova este instituit Cod Roșu de caniculă, recomandăm transportatorilor să își planifice din timp traseul și itinerarul, pentru a evita staționarea în zona de frontieră pe durata restricțiilor”, menționează Poliția de Frontieră.






