Republica Moldova introduce reguli noi privind utilizarea inteligenței artificiale în mediul universitar. Guvernul a aprobat un regulament-cadru privind integritatea academică, care obligă studenții să declare dacă au folosit instrumente de tip AI la redactarea lucrărilor de licență, masterat, doctorat sau în alte activități academice.
Documentul stabilește pentru prima dată norme unitare privind folosirea inteligenței artificiale în universități. Studenții vor putea utiliza astfel de instrumente doar ca suport, în condițiile stabilite de fiecare instituție, însă nu vor avea voie să prezinte lucrări generate integral de AI drept creații proprii.
Regulamentul consideră abatere academică utilizarea neautorizată a inteligenței artificiale, lipsa declarării utilizării acesteia sau folosirea ei într-un mod care influențează semnificativ rezultatul evaluării. Abaterile vor fi clasificate în minore, medii și grave.
Sancțiunile pot varia de la refacerea lucrării și anularea evaluării, până la neadmiterea la susținerea tezei sau chiar exmatriculare. De asemenea, cadrele didactice și coordonatorii lucrărilor riscă sancțiuni disciplinare sau suspendarea temporară a dreptului de a evalua ori coordona teze.
Ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat că noile măsuri vor ajuta la prevenirea fraudelor academice și vor crește credibilitatea și prestigiul sistemului de învățământ superior din Republica Moldova.






