Traficul rutier va fi suspendat integral pe strada Burebista, pe tronsonul cuprins între bulevardul Dacia și strada Sarmizegetusa.
Potrivit autorităților municipale, măsura este necesară pentru executarea lucrărilor de reparație a carosabilului. Astfel, restricțiile vor fi aplicate în noaptea de 23 spre 24 iunie, între orele 21:00 și 07:00, precum și în noaptea de 24 spre 25 iunie, în același interval orar.
În această perioadă va fi modificată și circulația transportului public. Prin urmare, rutele de troleibuz 20 și 28 vor circula în ambele sensuri pe șoseaua Muncești. Ruta de troleibuz numărul 38 va circula pe traseul obișnuit la tur, iar la retur va fi redirecționată de pe strada Burebista pe strada Sarmizegetusa și bulevardul Decebal, după care își va continua itinerarul obișnuit.
Totodată, autobuzul 23 va circula la tur de pe bulevardul Dacia pe bulevardul Cuza-Vodă, strada Sarmizegetusa și strada Grădina Botanică, iar la retur va fi redirecționat pe strada Sarmizegetusa, bulevardul Cuza-Vodă și bulevardul Dacia și în continuare pe traseul stabilit.






