Experți: Societatea civilă joacă un rol-cheie în susținerea integrării europene a Republicii Moldova

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) a găzduit la Chișinău un eveniment regional dedicat viitorului extinderii Uniunea Europeană, unde experți și reprezentanți ai centrelor de analiză europene au subliniat rolul esențial al societății civile în susținerea integrării europene a Republica Moldova.

La reuniune au participat organizații și think tankuri din state membre ale UE, din Balcanii de Vest, Ucraina și Republica Moldova, care au discutat despre reformele necesare, comunicarea procesului de extindere și implicarea cetățenilor în susținerea parcursului european al statelor candidate.

- Advertisement -

Expertul asociat al IPRE, Daniel Vodă, a menționat că, deși majoritatea cetățenilor europeni susțin extinderea Uniunii Europene, nivelul de sprijin diferă de la un stat la altul. Potrivit datelor Eurobarometrului, aproximativ 57% dintre cetățenii europeni susțin extinderea UE, însă în țări precum Franța, Austria și Cehia sprijinul public rămâne mai scăzut.

Reprezentanții societății civile susțin că prin dialog direct cu cetățenii, universitățile și factorii de decizie europeni încearcă să explice beneficiile aderării Republicii Moldova, Ucrainei și statelor din Balcanii de Vest, argumentând că extinderea va contribui la consolidarea proiectului european și la stabilitatea regiunii.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.