Situația geopolitică regională și scepticismul existent în unele state membre ale Uniunii Europene față de procesul de extindere reprezintă principalele provocări care ar putea afecta calendarul de aderare al Republicii Moldova la UE, avertizează viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov.
Potrivit oficialei, odată cu lansarea negocierilor, Republica Moldova va trebui să implementeze reforme complexe și să își adapteze instituțiile și economia la standardele europene. Cristina Gherasimov a explicat că există mai mulți factori care ar putea întârzia parcursul european al țării. Primul ține de capacitatea autorităților de a implementa reformele asumate într-un termen rezonabil.
„Primul risc care ar putea sa peste cap calendarul de aderare este să ne împotmolim în reformele complexe, care vor dura mai mult decât ne-am planificat”, a spus vicepremierul pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, în cadrul emisiunii TV, citată de IPN.
Gherasimov a făcut referire și la nivelul de susținere pentru extinderea Uniunii Europene în rândul cetățenilor din statele membre, în special în țările unde această temă va fi supusă referendumului. „Un alt risc este situația geopolitică și suportul cetățenilor europeni pentru extinderea Uniunii Europene. Aici nu știm cum vor vota statele care vor scoate acest subiect la referendum”, a mai spus Cristina Gherasimov.
Vicepremierul a atras atenția și asupra necesității menținerii consensului intern privind obiectivul aderării la Uniunea Europeană.
„Mai există un risc: să ne pierdem unitatea cu referire la acest parcurs european. Toate aceste procese nu depind doar de Guvern, ci de întreaga societate. Iată de ce este important să ne ținem de acest deziderat”, a punctat vicepremierul pentru integrare europeană.






