Părinții care se eschivează sau refuză să plătească pensia de întreținere a copiilor riscă până la 15 zile de arest contravențional. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat, în lectura a doua, de Parlament.
Inițiativa legislativă are drept scop alinierea cadrului normativ la standardele internaționale privind protecția drepturilor copilului și prevenirea violenței împotriva femeilor și în familie.
Proiectul prevede completarea Codului contravențional pentru a îmbunătăți mecanismul de executare a pensiei de întreținere. Astfel, părinții care nu își vor îndeplini această responsabilitate nu vor mai fi sancționați doar cu amendă. Aceștia riscă arest contravențional de la 10 la 15 zile sau de la 45 la 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității.
De asemenea, documentul prevede că, în momentul în care datornicii vor încerca să traverseze frontiera, acestora li se va aplica imediat interdicția de a părăsi R. Moldova. În același timp, copiii vor deveni beneficiarii direcți ai pensiei de întreținere.
În același timp, pentru lectura a II, proiectul de lege a fost completat cu un amendament care prevede că în cazul în care părintele are o datorie egală cu plata pensiei de întreținere pentru cel puțin trei luni, instanța de judecată poate dispune, la demersul motivat al executorului judecătoresc, suspendarea dreptului de a conduce vehicule, a carnetului de vânător sau a celui de pescuit sportiv, amator și de agrement. Totodată, textul propus conține garanții suficiente privind proporționalitatea măsurii, prin intervenția instanței de judecată, examinarea condițiilor cumulative, termenul limitat de aplicare și excluderea cazurilor în care dreptul de a conduce este indispensabil obținerii veniturilor sau asigurării mobilității persoanelor vulnerabile.
Potrivit autorilor, aceste propuneri sunt necesare deoarece datele statistice arată că circa 30 000 de copii din Republica Moldova nu beneficiază regulat de pensia de întreținere. 39,5% din dosarele de încasare a pensiei de întreținere au restanțe de la 18 la 24 de luni, 17,9% au restanțe de până la 10 ani, 10,3% – de 16 ani, iar alți 10,3% – restanțe de 18 ani la plata pensiei de întreținere.
Proiectul de lege prevede că, în caz de separare, copilul are dreptul de a menține relații personale cu ambii părinți, precum și cu bunicii, frații și surorile. Părinții care locuiesc separat pot încheia un acord despre drepturile și obligațiile fiecăruia sau pot recurge la mediere pentru a soluționa neînțelegerile. Totuși, dacă părinții nu pot ajunge la un acord privind programul de întrevederi, acesta este stabilit de autoritatea tutelară teritorială și este confirmat de instanța de judecată. Neexecutarea intenționată și repetată a programului de întrevederi confirmat în modul stabilit de lege, constatată prin procese-verbale întocmite de executorul judecătoresc, poate constitui temei pentru solicitarea modificării domiciliului copilului, dacă această măsură este necesară, proporțională și corespunde interesului superior al copilului.
Documentul mai conține un amendament care are drept scop consolidarea cadrului penal de protecție împotriva celor mai grave forme ale violenței bazate pe gen, prin definirea clară a noțiunii de femicid în Codul penal și prin includerea acesteia în categoria formelor agravante ale omorului intenționat. Noile modificări legislative intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.






