Decanul Facultății de Drept și decanul Facultății de Economie de la Universitatea de Stat din Comrat au fost reținuți pentru 72 de ore de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) într-o cauză penală privind fapte de corupere pasivă. Rectorul instituției este cercetat în stare de libertate.
Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), persoanele vizate sunt bănuite că ar fi pretins și primit bani de la studenți pentru a le facilita promovarea evaluărilor și examenelor, fără frecventarea efectivă a cursurilor și fără susținerea corespunzătoare a probelor academice.
„În cadrul investigațiilor au fost documentate mai multe episoade de pretindere și primire a unor sume de bani de la studenți, inclusiv cetățeni străini, în schimbul acordării unor avantaje necuvenite în procesul de studii. De asemenea, sunt investigate circumstanțele în care ar fi fost perfectate și comercializate lucrări de licență contra unor sume de bani, costul unei lucrări fiind estimat la aproximativ 10.000 de lei”, precizează CNA.
Astfel, oamenii legii au desfășurat percheziții la domiciliile, birourile de serviciu, mijloacele de transport și asupra persoanelor vizate de anchetă.
Urmărirea penală este în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei, identificarea tuturor persoanelor implicate și acumularea probelor necesare.






