Bazinul de înot al Universității de Stat din Moldova (USM) a fost redeschis astăzi, 16 iunie, după doi ani de lucrări de renovare și modernizare. Acesta va putea fi utilizat de studenți, sportivi, dar și de publicul larg.
Lucrările au inclus renovarea bazinului, a spațiilor interioare, a vestiarelor, dușurilor și grupurilor sanitare, precum și modernizarea stațiilor de filtrare și tratare a apei și a sistemului de încălzire. De asemenea, au fost reabilitate fațada și acoperișul clădirii, căile de acces și spațiile exterioare adiacente.
Bazinul dispune de șase piste de înot și are dimensiunile de 25 pe 16 metri. Acesta a fost renovat astfel încât infrastructura să corespundă cerințelor actuale pentru pregătirea sportivilor și desfășurarea competițiilor, oferind posibilitatea organizării pe viitor a unor concursuri de nivel național și regional.




Investiția totală în renovare a fost de aproximativ 18 milioane de lei. Ministerul Educației și Cercetării a contribuit cu 16,5 milioane de lei, iar restul fondurilor au fost alocate de USM.
Potrivit autorităților, modernizarea complexului va permite desfășurarea în condiții mai bune a activităților didactice și a antrenamentelor sportive. Începând cu data de 25 iunie, bazinul va fi accesibil și publicului larg.
Amplasat în centrul Chișinăului, în spatele Casei Guvernului, complexul face parte din infrastructura Institutului de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității de Stat din Moldova (USM) și este unul dintre cele mai cunoscute obiective sportive din Republica Moldova. Complexul sportiv are o istorie de peste un secol. Construit în anul 1901, în cadrul ansamblului teologic proiectat de Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, edificiul a fost adaptat de-a lungul timpului pentru activități educaționale și sportive, devenind unul dintre principalele centre de pregătire în domeniul natației și al sporturilor nautice din Republica Moldova.






