Igor Grosu, reales președinte al Partidului Acțiune și Solidaritate

Igor Grosu a fost reales președinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), în cadrul celui de-al IV-lea Congres al formațiunii, desfășurat duminică, 14 iunie, la Chișinău. În cadrul evenimentul au fost aleși și vicepreședinții, secretarul general și membrii Biroului Permanent Național.

Igor Grosu a fost singurul candidat la funcția de președinte al PAS, și a obținut 925 de voturi „pentru”, 27 „împotrivă”, în timp ce cinci buletine au fost declarate nevalabile.

- Advertisement -

Într-un mesaj publicat după obținerea unui nou mandat, el a mulțumit membrilor și susținătorilor partidului pentru încredere și a afirmat că obiectivul echipei rămâne aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. 

Este o onoare nemaipomenită să primesc votul de încredere pentru un nou mandat de președinte al PAS. Acum 10 ani am pornit la drum alături de Dvs. – un drum pe care puțini dintre noi și l-au imaginat anume așa. Dar încă suntem aici, puternici, organizați și unici, și vă mulțumesc din suflet pentru asta. Le mulțumesc și cetățenilor. Acest partid s-a format și există în continuare datorită lor, datorită încrederii lor că Moldova poate avea partide care fac politică onestă”, a precizat Igor Grosu.

Liderul PAS a mai adăugat că formațiunea pe care o reprezintă va munci în continuare pentru a duce Republica Moldova în Uniunea Europeană.

De la Congresul trecut și până astăzi, am reușit să devenim partidul care a câștigat împreună trei scrutine electorale – toate cruciale pentru ireversibilitatea drumului nostru european. Am reușit! Tot de la Congresul trecut, am parcurs drumul de la țară candidat la țară care astăzi deja a deschis primul cluster din procesul de aderare. Suntem, la propriu în plin proces de muncă pentru aderarea la Uniunea Europeană. De la o echipă în proces de construcție am devenit echipa care construiește – construiește viitorul european al țării. Dar suntem abia la jumătate de drum. Mă angajez să muncesc, în continuare, alături de echipa de vicepreședinți și membri ai Biroului Permanent ca să ajungem să devenim partidul care duce R. Moldova în Uniunea Europeană! Pentru asta ne-au oferit încrederea lor oamenii și aceasta este forța care ne unește și ne ține împreună!”, a conchis Igor Grosu.

La congres a fost prezentat și noul Birou Permanent al PAS. În funcțiile de vicepreședinți au fost numiți: Doina Gherman, Veronica Roșca, Mihai Popșoi, Radu Marian, Vladimir Bolea, Dan Perciun, Virgil Pâslariuc, Ion Groza, Lilian Carp, Adrian Băluțel, Liliana Nicolaescu-Onofrei, Gheorghe Hajder, Larisa Voloh, Igor Chiriac, Tatiana Cucuietu.

De asemenea, membri ai Biroului Permanent Național PAS au fost aleși: Marcela Adam, Alex Trubca, Nicolae Drăgănel, Dionisie Ternovschi, Larisa Novac, Ion Babici, Eugeniu Sinchevici, Tatiana Rotari, Maxim Potârniche, Leonid Boaghi, Roman Cojuhari, Mihai Șevciuc și Veronica Briceag. Iar Andrei Rusanovschi va ocupa funcția de secretar general al partidului.

La eveniment au participat reprezentanți ai conducerii statului și oficiali europeni, inclusiv premierul interimar al României, Ilie Bolojan, europarlamentarul Siegfried Mureșan și prim-vicepreședintele Parlamentului Greciei, Giannis Plakiotakis.

Menționăm că PAS a fost fondat în anul 2016. Igor Grosu a fost ales pentru prima dată la șefia partidului pe 15 mai 2022, după ce a asigurat interimatul în urma alegerii Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.