(FOTO) Un incendiu puternic a izbucnit la un depozit din Chișinău

Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață la un depozit cu materiale de construcții din municipiul Chișinău. La fața locului au intervenit 8 autospeciale de intervenție, 48 de pompieri și salvatori, dar și 5 unități de tehnică auxiliară.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:30. Astfel, ajunși la fața locului, pompierii au stabilit că s-au produs patru explozii ale unor butelii cu oxigen și gaz, aflate într-un depozit destinat păstrării buteliilor, care era amplasat pe teritoriul unui depozit cu materiale de construcții.

- Advertisement -

De asemenea, salvatorii au constatat că nu există flacără deschisă și nici pericol de propagare a incendiului către construcțiile din apropiere. Incendiul a fost localizat la ora 11:19, iar în prezent echipele de intervenție desfășoară lucrări de spălare și demolare a elementelor afectate.

Pompierii au reușit să salveze o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, în timp ce o suprafață similară a fost distrusă de flăcări. Din fericire, victime nu sunt. Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.