Directorul general cu atribuții de secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), Constantin-Valentin Răducanu, a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Republicii Moldova în România, Mihai Mîțu.
Părțile au discutat despre consolidarea colaborării dintre cele două instituții, dar și despre continuarea parteneriatelor existente în sprijinul cetățenilor Republicii Moldova.
În cadrul întâlnirii, a fost evidențiată aprecierea Republicii Moldova pentru sprijinul constant oferit de România. De asemenea, a fost subliniată importanța continuării proiectelor culturale, educaționale și dedicate mass-media, care au avut un impact semnificativ în rândul cetățenilor de peste Prut, contribuind la promovarea valorilor comune.
În acest context, Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova dă asigurări că „rămâne un partener activ în susținerea inițiativelor care aduc beneficii concrete cetățenilor de peste Prut și consolidează relația specială dintre România și Republica Moldova”.







