Cinci cetățeni ai Republicii Moldova au avut de suferit în urma unui accident rutier produs în localitatea Drăgușeni din județul Suceava, în care a fost implicat un microbuz înmatriculat în stânga Prutului.
Conform informațiilor prezentate de autorități, în microbuz se aflau opt cetățeni ai Republicii Moldova. Astfel, patru pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, iar un cetățean al Republicii Moldova a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni pentru investigații.
Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova a fost informat despre accident de către Consulatul General al Republicii Moldova la Iași, care menține „contactul permanent cu autoritățile locale și instituțiile medicale pentru a monitoriza situația și a acorda, la nevoie, asistență consulară cetățenilor afectați”.
Totodată, MAE a mulțumit autorităților din România și echipajelor de intervenție pentru promptitudinea și profesionalismul de care au dat dovadă în gestionarea acestui incident.






