În Republica Moldova locuiesc 833.795 de copii cu vârsta de până la 18 ani, arată datele prezentate de Agenția Servicii Publice (ASP) cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.
Din numărul total al copiilor, 428.724 sunt băieți, iar 405.071 sunt fete. Totodată, cei mai mulți copii locuiesc în mediul rural – 463.369, în timp ce în mediul urban sunt înregistrați 370.426 de copii.
Potrivit ASP, în primele cinci luni ale anului 2026, au fost înregistrați 9.049 de nou-născuți, cu 150 mai puțini decât în aceeași perioadă a anului trecut, când au fost consemnate 9.199 de nașteri. De la începutul anului, în Republica Moldova s-au născut și 102 perechi de gemeni.
David rămâne cel mai popular prenume pentru băieți, fiind purtat de 14.800 de copii. Acesta este urmat de Maxim (14.438), Alexandru (11.151), Daniel (10.513) și Artiom (10.143).
La fete, cel mai răspândit prenume este Sofia, purtat de 15.627 de copii. În top urmează Anastasia (12.549), Daria (11.073), Victoria (9.810) și Alexandra (9.456).
Menționăm că Ziua Internațională a Copilului, sărbătorită anual pe 1 iunie, reprezintă un moment important la nivel global, dedicat conștientizării drepturilor și nevoilor copiilor. Această zi a intrat în istorie începând cu anul 1925, când la Geneva a avut loc Conferința Mondială pentru Bunăstarea Copiilor și a fost adoptată Declarația pentru protecția copilului.
Totodată, în anul 1954, Fondul Națiunilor Unite pentru urgențe ale copiilor – UNICEF a emis o recomandare care prevedea faptul ca fiecare stat să dispună de o zi dedicată copiilor. Ulterior, mai multe state, printre care și Republica Moldova, au preluat exemplul SUA și al Chinei de a celebra Ziua Copilului pe data de 1 iunie.






