Deputați de la Chișinău, vizită de studiu la Parlamentul European

O delegație a Parlamentului Republicii Moldova efectuează, în perioada 1–3 iunie, o vizită de studiu la Parlamentul European.

Deputații de la Chișinău vor discuta, în cadrul vizitei la Bruxelles, progresele înregistrate de Republica Moldova în procesul de integrare europeană, dar și modalitățile de consolidare a cooperării dintre cele două instituții legislative.

- Advertisement -

Astfel, deputații vor avea întrevederi cu reprezentanți ai Direcției Generale pentru Extindere și Vecinătatea Estică a Comisiei Europene, ai Serviciului European de Acțiune Externă și ai Consiliului Uniunii Europene.

Agenda vizitei include, de asemenea, discuții cu raportorii Parlamentului European pentru Republica Moldova privind proiectul de raport referitor la evoluțiile din țara noastră și concluziile recentei misiuni desfășurate în Republica Moldova.

Parlamentarii de la Chișinău vor participa și la un schimb de opinii cu membrii Delegației Comitetului Parlamentar de Asociere R. Moldova–UE, dar și la dezbateri privind implicațiile instituționale ale negocierilor de extindere a Uniunii Europene. Agenda mai prevede discuțiile dedicate raportului final al misiunii ODIHR de observare a alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025, un schimb de opinii cu membrii Comisiei pentru Securitate și Apărare a Parlamentului European, dar și discuții privind viitorul Cadrului Financiar Multianual 2028–2034, instrumentul Europa Globală și Facilitatea pentru Reformă și Creștere pentru Republica Moldova.

La finalul vizitei de studiu vor fi prezentate concluziile și direcțiile de acțiune pentru consolidarea cooperării dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul European în domeniul sprijinirii democrației.

Din delegație fac parte vicepreședinții Parlamentului Republicii Moldova, Doina Gherman și Vlad Batrîncea, precum și deputații care conduc cele 12 comisii parlamentare permanente.

Menționăm că vizita este organizată de Grupul pentru Sprijinirea Democrației și Coordonarea Alegerilor, ca urmare a semnării recente a Memorandumului de cooperare dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul European. Aceasta are drept obiectiv consolidarea relațiilor dintre cele două instituții în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană și aprofundarea cooperării în domeniul sprijinirii democrației.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.