Maia Sandu: „Viitorul european al Republicii Moldova înseamnă alegerea adevărului în locul propagandei”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi la Conferința științifică națională „9 mai: Comemorare, reconciliere și unitate europeană”, organizată de Ministerul Educației și Cercetării la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. Evenimentul a reunit cercetători, profesori, directori de instituții de învățământ, elevi și reprezentanți ai corpului diplomatic.

În discursul său, șefa statului a subliniat importanța păstrării adevărului istoric și a unei culturi a memoriei bazate pe fapte. Maia Sandu a declarat că sacrificiul celor care au luptat și au murit în cel de-Al Doilea Război Mondial trebuie respectat și comemorat cu demnitate, însă a atras atenția că istoria nu s-a încheiat în anul 1945.

- Advertisement -

Președinta a vorbit și despre suferințele prin care au trecut cetățenii Republicii Moldova în perioada postbelică, menționând deportările, foametea organizată și represiunea sovietică. „Nu putem să tolerăm suprapunerea comemorării victimelor războiului cu glorificarea regimului sovietic”, a afirmat Maia Sandu.

Totodată, șefa statului a evidențiat legătura dintre memoria războiului și proiectul european, precizând că ideea Europei unite s-a născut din lecțiile devastatoare ale războiului și ale totalitarismului. Potrivit acesteia, pacea, libertatea și cooperarea trebuie să înlocuiască ura și imperialismul.

În cadrul intervenției sale, Maia Sandu a abordat și tema războiului cognitiv, avertizând asupra tentativelor de manipulare a memoriei colective prin propagandă și falsificarea istoriei, inclusiv în contextul războiului din Ucraina. „Apărarea adevărului ține de reziliența democratică și de securitatea națională”, a subliniat președinta.

La final, șefa statului a reafirmat că viitorul european al Republicii Moldova presupune asumarea trecutului și transmiterea lecțiilor istoriei către generațiile viitoare, alegând adevărul în locul propagandei.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.