Ce spune premierul Alexandru Munteanu despre o eventuală unire a R. Moldova cu România

Premierul Alexandru Munteanu, a declarat joi, 7 mai, că nu îi displac discuțiile pe tema unirii dintre România și Republica Moldova, subliniind că, în momentul de față, cele două state sunt foarte aproape unul de celălalt.

Eu mă simt foarte bine. Într-adevăr, cred că suntem foarte aproape. Niciodată anterior, urmărind evoluțiile ambelor țări și având și familie și prieteni de ambele maluri ale Prutului, eu cred că suntem foarte aproape și am fost o țară, avem o istorie comună, avem scriitori, avem oameni. Eu cred că acum nu este o problemă unde te afli‘, a afirmat Alexandru Munteanu pentru Agerpres.

- Advertisement -

El admite însă că principalul său obiectiv în mandatul de premier este acela de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, arătând că, „în istorie, ca și în viață, lucrurile pot să se schimbe și trebuie să fim gata pentru orice”.

Să vă spun sincer, nu știu, fiindcă acum nu putem concomitent să ne ocupăm și de proiectul unionist și de proiectul integrării europene. Acum avem proiectul integrării europene pe masă. Și noi aici, eu am mai declarat-o anterior, eu sunt un manager. Eu am mandatul de la partidul care a câștigat majoritatea în Parlament și a numit Guvernul Munteanu să lucrăm asupra agendei europene, ceea ce și facem. Comisia (n.r.- Comisia Europeană) ne laudă, am îndeplinit 93% din tot ce ni s-a pus în plan, în gros-plan, și continuăm cu aceeași viteză să implementăm și reformele și să facem investiții. Să vedem, dar în istorie ca și în viață lucrurile pot să se schimbe și trebuie să fim gata pentru orice”, a mai spus Alexandru Munteanu.

Menționăm că subiectul reunirii Republicii Moldova cu România a reapărut în atenția opiniei publice după ce la începutul acestui an președinta Maia Sandu a declarat în cadrul unui interviu acordat unor jurnaliști britanici că ar vota pentru reunirea Republicii Moldova cu România dacă s-ar organiza un referendum în acest sens.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.