Republica Moldova elimină taxa vamală pentru mai multe produse din SUA

Republica Moldova nu va aplica taxa vamală la importul mai multor produse din Statele Unite ale Americii. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat în lectura a doua de 59 de deputați.  

Astfel, a fost exclusă taxa vamală la import pentru majoritatea produselor industriale, dar și pentru o serie de produse agricole. Printre acestea se numără echipamente, instrumente și aparate de precizie, echipamente medicale, produse de nutriție sportivă, camere digitale și produse de protecție solară etc.

- Advertisement -

Totodată, unele produse considerate sensibile pentru piața internă rămân supuse regimului tarifar actual – este vorba despre carnea de bovine, porcine și de pasăre, laptele și produsele lactate, precum și zahărul și produsele zaharoase.

Potrivit autorilor proiectului, decizia urmărește restabilirea unei politici tarifare bazate pe reciprocitate în relația cu SUA. În acest context, SUA ar putea menține sau reintroduce un tarif de 10% pentru produsele de origine moldovenească, ceea ce ar permite Republicii Moldova să recupereze o parte semnificativă din exporturile pierdute, în special în sectoarele cu valoare adăugată, precum produsele din fructe, vinurile sau bunurile agroindustriale și industriale.

Potrivit notei informative, taxele vamale la import influențează direct competitivitatea exportatorilor moldoveni și modul în care economia națională se integrează în lanțurile valorice globale.

Modificările legislative vor intra în vigoare la 1 iulie 2026.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.