(VIDEO) Ziua Drapelului de Stat: mesajele oficialilor

Drapelul este simbolul care ne unește ca neam și ne amintește de drumul parcurs spre libertate, independență și locul nostru în lume. A onora Drapelul de Stat înseamnă a ne cunoaște trecutul și a ne respecta istoria. Mesajul a fost transmis astăzi de președintele Parlamentului, Igor Grosu, la ceremonia solemnă dedicată Zilei Drapelului de Stat.

Igor Grosu a vorbit și despre semnificația fiecărei culori din tricolor, pe care le-a asociat cu valorile și tradițiile poporului:

- Advertisement -

„Roșul arde ca inimile noastre, ca dragostea de neam, oriunde ne-am afla. Este culoarea sângelui strămoșilor noștri, care și-au dat viața pentru noi. Este culoarea curajului și a energiei noastre ca neam. Galbenul ne aduce acasă, în miros de pâine caldă, în câmpuri aurii, în liniștea vetrei. Este culoarea belșugului și a prosperității. Albastrul ne ridică privirea spre cer, spre pace, spre un viitor în care credem. Este culoarea aspirației noastre spre libertate”.

Oficialul a accentuat că tricolorul reflectă povestea moldovenilor și responsabilitatea generațiilor actuale de a continua acest parcurs.

„Avem datoria să ducem Republica Moldova acolo unde îi este locul – într-o comunitate de țări libere și prospere. Iar acest lucru îl putem face doar împreună, zi de zi, fiecare dintre noi, muncind onest și având grijă față de aproapele nostru.”

Și președinta Maia Sandu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului de Stat, în care a accentuat semnificația tricolorului pentru cetățeni și rolul acestuia în păstrarea identității naționale. Ea a evidențiat sentimentul de mândrie și apartenență pe care îl trăiesc moldovenii ori de câte ori văd drapelul, fie acasă, fie peste hotare.

„De Ziua Drapelului de Stat, ne amintim că dreptul de a arbora tricolorul este un privilegiu câștigat prin curajul și jertfa celor care au luptat pentru demnitate națională și restabilirea adevărului istoric. Astfel, pe fiecare clădire, pe fiecare stradă, în fiecare parc și în fiecare curte unde flutură, drapelul stă mărturie pentru cât de prețioasă este libertatea noastră”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Ceremonia solemnă consacrată Zilei Drapelului de Stat s-a încheiat cu prezentarea onorului militar tricolorului. Tricolorul a fost desemnat oficial drept Drapel de Stat pe 27 aprilie 1990, iar sărbătoarea a fost instituită de Parlamentul de la Chișinău pe 23 aprilie 2010.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.