Ambasada Rusiei la Chișinău s-a arătat nemulțumită de decizia autorităților Republicii Moldova de a nu permite ambasadorului Oleg Ozerov să o viziteze în închisoare pe Evghenia Guțul, bașcanul UTA Găgăuzia.
Misiunea diplomatică susține că solicitarea ar fi avut „un caracter strict umanitar” și că restricția contravine practicilor internaționale și angajamentelor OSCE privind drepturile omului.
„Solicitarea de a o vizita pe bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost determinată exclusiv de considerente umanitare. Aceasta este o practică internațională normală, consacrată, pe deplin conformă cu obligațiile fundamentale în domeniul drepturilor omului în cadrul OSCE, inclusiv Actul Final de la Helsinki și Documentul de la Copenhaga”, se arată într-un comunicat de presă.
Mai mult, Ambasada Rusiei în Republica Moldova a acuzat autoritățile de la Chișinău de aplicarea unei „duble măsuri”, respingând interpretările juridice invocate de Chișinău.
Menționăm că, anterior, directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, Alexandru Adam, a precizat că solicitarea a fost respinsă, deoarece aceasta „nu se încadrează în prevederile de asistență consulară”.
Totodată, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat ieri în cadrul unei emisiuni TV că ambasadorul agreat al Rusiei în Republica Moldova ar fi încercat de mai multe ori să obțină o întrevedere cu Evghenia Guțul și că autoritățile au procedat corect refuzând accesul.
„Un diplomat care, probabil numai pe un pașaport e diplomat, dar e neacreditat… Prin acțiunile astea, care sunt provocatoare, până la urmă vizitarea unei persoane condamnate, anume pentru că a fost parte la imixtiunile statului pe care îl reprezintă în treburile interne, în procesele politice și electorale din Republica Moldova. Autoritățile noastre au procedat corect că nu i-au permis acest lucru și trebuie tratat în aceeași manieră în continuare”, a precizat Igor Grosu.
Menționăm că Evghenia Guțul a fost condamnată, în primă instanță, la 7 ani de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid „Șor”, formațiune care a fost condusă de fugarul Ilan Șor. Ea a fost luată sub strajă în sala de judecată și plasată în Penitenciarul nr. 13.
La rândul său, oligarhul fugar Ilan Șor a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, fiind găsit vinovat de escrocherie și de spălare de bani. El a părăsit Republica Moldova în 2019 și, conform informațiilor oficiale, s-ar afla în prezent în Rusia.






