Complicele lui Nicanor Ciochină, Ion Andronache, a recunoscut parțial că l-ar fi ajutat pe fostul primar să ascundă urmele accidentului mortal de la Boldurești, dar susține că nu ar fi știut atunci despre producerea acestuia. Totuși, potrivit anchetei, există probe care dovedesc că avea cunoștință despre accident. Declarația a fost făcută pentru IPN de purtătorul de cuvânt al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Emil Gaitur.
O nouă ședință de judecată la Curtea de Apel, în care se examinează recursul depus de avocații lui Ciochină a avut loc joi. În cadrul ședinței, au fost finalizate pledoariile avocaților, inclusiv cel al părții vătămate și au fost audiați inculpații.
Avocatul familiei victimei, Dorin Podlisnic, s-a arătat surprins de declarațiile lui Ion Andronache din cadrul ședinței. Potrivit apărătorului, complicele a recunoscut că l-a ajutat pe Ciochină să găsească o mașină identică celei implicate în accident și să execute alte indicații primite de la fostul edil în ziua cu pricină.
Dorin Podlisnic admite că Andronache a făcut aceste declarații cu scopul de a-și reduce pedeapsa. „Nu ar putea scăpa în totalitate de sentință, întrucât complicitatea îi este deja demonstrată”, a subliniat avocatul.
Totodată, unul dintre apărătorii fostului primar, Dumitru Buliga, a declarat pentru IPN că afirmațiile potrivit cărora Andronache și-ar fi recunoscut vinovăția sunt „false și manipulatorii”. Avocatul susține că Nicanor Ciochină nu este vinovat.
Menționăm că, pe 27 februarie, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, l-au condamnat pe fostul primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, la 7 ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip deschis, pentru accidentarea mortală a unui adolescent de 14 ani.
De asemenea, complicele lui Ciochină, Ion Andronache, a fost condamnat la doi ani de închisoare, dintre care șase luni cu executare în penitenciar, iar restul pedepsei fiind suspendată condiționat pe un termen de probațiune de trei ani.
Ulterior, avocații fostului primar de Boldurești au contestat sentința primei instanțe, solicitând Curții de Apel achitarea lui Ciochină.






