Șapte bebeluși au venit pe lume în Noaptea Învierii la o maternitate din Chișinău

Șapte bebeluși s-au născut, în Noaptea Învierii, la maternitatea Spitalului Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” din Chișinău.

Potrivit reprezentanților instituției, cei cinci băieței și două fetițe sunt perfect sănătoși. Aceștia au adus o bucurie imensă familiilor lor, marcând începuturi pline de binecuvântare.

- Advertisement -

Cel mai voinic dintre băieței s-a născut cu o greutate de peste 4 kilograme. „Aceste nașteri reprezintă adevărate minuni, mai ales într-o zi cu o semnificație spirituală atât de profundă. Emoția a fost trăită nu doar de părinți, ci și de echipa medicală, care a fost alături de fiecare mamă și fiecare nou-născut, cu profesionalism, grijă și dedicare”, se arată într-un comunicat al instituției.

Menționăm că duminică, 12 aprilie, creștinii ortodocși au celebrat Paștele, cea mai importantă sărbătoare din calendarul ortodox, care marchează Învierea lui Hristos.

Astăzi, este a doua zi de Paște, cunoscută în tradiția ortodoxă drept Lunea Albă, este o zi plină de semnificații spirituale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Parte din Săptămâna Luminată, această zi continuă bucuria Învierii Domnului și este dedicată vizitelor în familie, tradițiilor și gesturilor de comuniune.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.