Noul ambasador al Republicii Moldova la Kiev, Victor Chirilă, a prezentat marți, 7 aprilie, scrisorile de acreditare președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate la Catedrala Sfânta Sofia.
Cu acest prilej, a fost reconfirmată importanța relațiilor dintre Republica Moldova și Ucraina, bazate pe cooperare, solidaritate și obiective comune.
În cadrul întrevederii, ambasadorul Victor Chirilă a evidențiat prioritățile mandatului diplomatic, inclusiv consolidarea dialogului politic bilateral și a comunicării interinstituționale, aprofundarea cooperării economice, precum și intensificarea coordonării în vederea combaterii provocărilor regionale.
Partea ucraineană a reiterat deschiderea pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale și cooperarea strânsă în sprijinul stabilității regionale și al parcursului european al ambelor state.



Menționăm că Victor Chirilă a fost numit ambasador al Republicii Moldova în Ucraina la începutul acestui an. El și-a încheiat mandatul de ambasador al Republicii Moldova în România pe 29 ianuarie.
Ulterior, acesta a revenit pentru o scurtă perioadă la Chișinău, iar acum își începe mandatul în calitate de ambasador al Republicii Moldova la Kiev.






