Cum va ajunge Focul Haric în Republica Moldova în acest an

Lumina Sfântă va fi adusă în acest an în Republica Moldova pe cale terestră, în contextul în care restricțiile de securitate din Israel afectează transportul aerian.

Reprezentanții Mitropoliei Basarabiei au declarat pentru Moldova1 că Focul Haric va ajunge inițial, la Iași, acolo unde va ateriza o aeronava care va avea asigurat un culoar special de zbor, agreat cu autoritățile de la București. Ulterior, Lumina Sfântă va fi adusă și distribuită și credincioșilor din Republica Moldova.

- Advertisement -

Potrivit reprezentantului Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, Ioan Meiu, în Sâmbăta Mare vor fi organizate zboruri speciale de pe Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv către mai multe state ortodoxe, inclusiv România.

De cealaltă parte, Mitropolia Moldovei a Patriarhiei Ruse a declarat pentru presă că delegația este pregătită să plece spre Ierusalim, însă nu are certitudinea că deplasarea va putea avea loc. Reprezentanții instituției au precizat că așteaptă confirmarea autorităților israeliene pentru autorizarea deplasării.

Menționăm că autoritățile din Israel au instituit măsuri sporite de securitate pe fondul situației tensionate din Orientul Mijlociu, ceea ce influențează desfășurarea pregătirilor pentru Paște. În aceste condiții, nu vor avea loc procesiuni în Ierusalim, inclusiv cele de Florii și Drumul Crucii din Vinerea Mare, iar credincioșii ortodocși nu vor putea participa la aceste evenimente.

De asemenea, ceremonia aprinderii Sfintei Lumini va avea loc sub reguli stricte, asemănătoare celor aplicate în perioada pandemiei. Accesul în Sfântul Mormânt va fi permis doar Patriarhului Ierusalimului, Teofil al III-lea, împreună cu un număr limitat de slujitori. Credincioșii prezenți în zonă nu vor putea lua parte nici la slujbele oficiate la Mormântul Domnului, nici la momentul aprinderii Luminii Sfinte.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.