Moldova accelerează împădurirea: peste 7 000 de hectare vor fi plantate în 2026

Ministerul Mediului își propune să împădurească, în acest an, peste 7 000 de hectare de terenuri, în cadrul campaniei naționale „Generația Pădurii”. Acțiunile de plantare sunt deja în plină desfășurare, iar una dintre ele a avut loc astăzi în raionul Strășeni, cu participarea tinerilor și sportivilor.

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a mulțumit celor implicați, subliniind importanța responsabilității colective față de natură. Oficialul a menționat că plantarea de ghindă realizată la Strășeni reprezintă un pas concret spre crearea unor noi păduri și protejarea resurselor naturale.

- Advertisement -

În această primăvară, autoritățile planifică lucrări de împădurire pe circa 3 000 de hectare și plantarea a peste 11 milioane de puieți crescuți în pepiniere specializate. Campania va continua în următoarele săptămâni în mai multe regiuni ale țării.

Inițiativa face parte din Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor, care prevede împădurirea a 145 de mii de hectare până în anul 2032. În primii trei ani de la lansare, au fost deja reabilitate peste 20 de mii de hectare, cu o rată de prindere a puieților de aproximativ 70%.

Pentru anul 2026, Guvernul a alocat peste 300 de milioane de lei pentru extinderea suprafețelor împădurite și modernizarea sectorului silvic, fonduri ce vor susține plantarea, întreținerea și regenerarea pădurilor la nivel național.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.