Reprezentanții Agenției Servicii Publice (ASP) anunță într-un comunicat de presă că peste 72 de milioane de pagini conținute de arhiva cadastrală națională pe hârtie vor fi disponibile și în format digital.
Conform notei emise, finalizarea procesului de digitalizare a arhivei cadastrale la nivel național care înseamnă un volum de 68% de documente rămase pe format de hârtie este realizată în cadrul proiectului de înregistrare și evaluare funciară, finanțat de Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare și implementat de Agenția Servicii Publice.
„Din cele 72 de milioane de pagini, la moment, 47% au fost deja scanate și verificate, astfel că Organele Cadastrale Teritoriale pentru Ialoveni, Ocnița, Briceni, Dondușeni, Edineț, Soroca, Florești, Anenii Noi, Drochia și Sîngerei operează deja cu informația în format digital. Volumul rămas, urmează a fi finalizat în 2023”, susține ASP.
Conversia documentației cadastrale din arhiva organelor cadastrale teritoriale este o condiție esențială pentru eliminarea divizării teritoriale a sistemului cadastral și creează oportunități pentru servicii noi și transparența informației din cadastru. Are loc fluidizarea proceselor de lucru prin accesul instant la documente, iar dublarea formatului asigură protejarea integrității documentelor și sporește nivelul de siguranță a acestora.