Precizările Energocom, privind calcularea facturilor la gaz pentru luna februarie

Compania Energocom anunță că primele facturi, calculate conform noului tarif reglementat la gazele naturale, vor fi emise la începutul lunii martie și vor reflecta consumul de gaze naturale înregistrat pe parcursul lunii februarie.

Noile tarife au intrat vigoare la data de 4 februarie. Astfel, consumatorii casnici racordați la rețelele de distribuție de joasă presiune vor plăti 14,42 lei pentru un metru cub de gaz. Totuși, primele 3 zile ale lunii februarie vor fi facturate la tariful vechi de 16,74 lei.

- Advertisement -

Astfel, în facturi vor fi incluse două cantități distincte, facturate la tarife diferite. Pentru împărțirea corectă a consumului între cele două perioade tarifare, Energocom a solicitat tuturor operatorilor sistemelor de distribuție să efectueze citirea indicilor contoarelor în zonele pe care le administrează și să transmită operativ datele către furnizor. Valorile livrate de operatorii de distribuție vor fi utilizate în procesul de calcul și facturare. De asemenea, furnizorul poate determina consumul corespunzător fiecărei perioade pe baza citirilor contorului sau, în lipsa acestora, prin utilizarea consumului mediu zilnic stabilit de operatorul de sistem”, a precizat compania.

În acest context, Energocom recomandă consumatorilor să verifice periodic indicii de pe contor și să-i compare cu datele din factură, să asigure accesul distribuitorului pentru citiri directe și, atunci când este necesar, să solicite operatorului de distribuție efectuarea citirii.

Potrivit reprezentanților companiei, monitorizarea corectă și periodică a contorului rămâne cel mai sigur mod de a garanta o facturare exactă și transparentă.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.