Premierul Alexandru Munteanu și președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, au transmis mesaje de recunoștință pentru veterani la 34 de ani de la războiul de pe Nistru.
Șeful Guvernului de la Chișinău a subliniat că au trecut peste trei decenii de la războiul de pe Nistru, însă lecțiile sale rămân actuale și în prezent.
„Ne exprimăm recunoștința și onorăm memoria celor care au apărat, cu sacrificii imense sau chiar cu prețul vieții, independența și integritatea Republicii Moldova acum 34 de ani. Am mers, alături de veterani, familiile lor, reprezentanți ai instituțiilor statului și cetățeni, în Marșul Memoriei și Recunoștinței, pentru a ne cinsti eroii, a ne reafirma adeziunea față de pace și dreptul de a ne decide liber destinul. Au trecut peste trei decenii de la războiul de pe Nistru, însă lecțiile sale rămân actuale: pacea este fragilă și avem cu toții responsabilitatea de a o proteja. Pacea ne unește, așa cum ne unește și efortul de a lăsa moștenire copiilor o Moldovă liberă, independentă și prosperă”, a transmis Alexandru Munteanu.
La rândul său, președintele Parlamentului, Igor Grosu a amintit că, la 2 martie 1992, Rusia a declanșat un război de agresiune contra Republicii Moldova.
„Au trecut mai bine de trei decenii, dar rănile acelui război rămân deschise în inimile multor familii. În toți acești ani, Federația Rusă a continuat să ne dezbine, să ne învrăjbească, însă oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului au demonstrat că își doresc aceleași lucruri simple și firești: pace, siguranță, locuri de muncă, dreptate și încredere în ziua de mâine. La 34 de ani distanță, avem datoria să ne amintim și să construim. Să construim punți acolo unde au fost ridicate ziduri. Să ne amintim de curajul moldovenilor care au luat arma în mână, unii pentru prima dată, și au mers să-și apere țara. Și cum a spus astăzi veteranul de război, Anatol Croitoru, „Noi nu am vrut război, noi am vrut pace. Am vrut să fim liberi”. Să ne apărăm în continuare cu demnitate istoria, țara și să cinstim memoria eroilor noștri, să vorbim de curajul veteranilor și să fim mândri de Republica Moldova”, a punctat Igor Grosu.






Menționăm că, pe 2 martie, în Republica Moldova este marcată Ziua Memoriei și Recunoștinței. În această zi, în mai multe localități se desfășoară manifestări de comemorare a eroilor căzuți în războiul de pe Nistru.
La Chișinău, Ziua Recunoștinței și Comemorării a început cu depuneri de flori la monumentul Ștefan cel Mare și Sfânt. Veterani, polițiști, militari și oficiali, printre care președinta Maia Sandu, premierul Alexandru Munteanu și președintele Parlamentului, Igor Grosu, au adus un omagiu eroilor căzuți în războiul pe Nistru. Ulterior, participanții au mers într-un Marș al Memoriei către monumentul „Maica Îndurerată”, unde a avut loc un miting solemn.
Războiul de pe Nistru a început oficial la 2 martie 1992, dar primele tensiuni au apărut încă din 1990. În doi ani, situația din regiune a degenerat treptat. La Dubăsari s-a instaurat o dualitate a puterii între autoritățile separatiste și cele constituționale. Au fost create formațiuni paramilitare de gardiști și cazaci, iar instituțiile legitime ale statului au fost supuse mai multor provocări.
La 21 iulie 1992, Republica Moldova și Federația Rusă au semnat Convenția privind principiile reglementării pașnice a conflictului, punând capăt ostilităților militare. La războiul de pe Nistru au participat peste 30 de mii de cetățeni, printre care militari, polițiști, voluntari și civili. Aproximativ 400 de persoane și-au pierdut viața, iar circa 1200 au fost rănite.






