Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, a fost trimis în judecată de autoritățile din România, fiind acuzat de trădare și de transmiterea de informații secrete către KGB din Belarus.
„Din probatoriul administrat a reieșit că, inculpatul, în perioada în care a ocupat poziția de șef al Direcției Generale Contraspionaj a Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, și, ulterior, în calitate de director – adjunct al instituției, a intrat în posesia mai multor informații clasificate conexe spațiului Federației Ruse, iar ulterior momentului în care a părăsit instituția, a deținut fără drept documente și informații secrete de stat de natură să afecteze securitatea națională a României!”, susțin anchetatorii de la București
Potrivit Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), începând cu anul 2024, prin acte materiale repetate, dar în baza unei rezoluții infracționale unice, a intrat în contact cu ofițeri de informații din cadrul Comitetului Securității de Stat – KGB al Republicii Belarus, atât prin realizarea, a două întâlniri, în Budapesta – Ungaria, în regim clandestin, cu adoptarea unor multiple măsuri de protecție contrainformativă, cât și prin poșta electronică, urmărind, prin cele două modalități de comunicare, transmiterea unor date/informații cu caracter secret de stat, precum și transmiterea unor rapoarte informative care conțineau informații având caracter secret de stat, realizarea de instructaje și efectuarea de plăți în contrapartidă cu serviciile prestate, transmite Agerpres.
Alexandru Bălan a deținut, la momentul efectuării percheziției domiciliare, din luna septembrie 2025, două documente conținând informații secrete de stat, a căror transmitere, divulgare sau deținere neautorizată pun în pericol securitatea națională a României.
Prin rechizitoriu s-a cerut instanței menținerea măsurii arestului preventiv față de inculpat. Dosarul a fost înaintat spre soluționare Curții de Apel București.






