Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că Rusia a încălcat drepturile a șase persoane din regiunea transnistreană. Hotărârea vizează cauza „Jucoveț și alții contra Republicii Moldova și Rusiei” și este definitivă.
Conform Asociației Promo-LEX, care a asigurat reprezentarea juridică a reclamanților, la 2 iunie 2018, cele șase persoane au participat la o întrunire publică pașnică la Tiraspol. Evenimentul a avut un caracter social. Participanții, în mare parte pensionari, au criticat administrația din stânga Nistrului în legătură cu situația socială precară din regiune.
Ulterior, toți manifestanții s-au ales cu dosare contravenționale pentru participarea la „o întrunire neautorizată”. De asemenea, trei reclamanți au fost condamnați la arest administrativ, iar ceilalți trei au primit amenzi.
Persoanele arestate au fost deținute în izolatorul de detenție provizorie în condiții inumane și degradante, incompatibile cu standardele Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, instanța de la Strasbourg a stabilit că responsabilitatea pentru încălcările constatate revine exclusiv Rusiei, în calitate de stat care exercită control efectiv asupra regiunii transnistrene. În ceea ce privește Republica Moldova, Curtea a concluzionat că aceasta și-a îndeplinit obligațiile pozitive și nu a încălcat Convenția.
Prin urmare, CEDO a obligat Rusia să achite despăgubiri pentru prejudiciu moral în valoare de 15000 de euro fiecăruia dintre reclamanții care au fost arestați și câte 9000 de euro fiecăruia dintre reclamanții amendați. Totodată, Rusia trebuie să achite 4800 de euro pentru cheltuieli de judecată.






