VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

(FOTO) Vicepremierul pentru Reintegrare, vizită la două licee cu predare în limba română din regiunea transnistreană

Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a efectuat joi, 26 februarie, o vizită de lucru la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din orașul Tiraspol și la Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din orașul Tighina.

Astfel, oficialul de la Chișinău a discutat cu administrația instituțiilor, dar și cu profesorii despre principalele provocări cu care se confruntă școlile românești din regiunea transnistreană, despre identificarea soluțiilor pentru depășirea dificultăților existente, precum și despre măsurile de sprijin ce pot fi oferite de autoritățile Republicii Moldova.

- Advertisement -

Una dintre cele mai stringente probleme vizează lipsa unor spații proprii, care ar asigura condiții adecvate desfășurării procesului educațional. Situația este cu atât mai sensibilă cu cât în localitățile respective există imobile ce ar putea fi adaptate necesităților acestor instituții, în contextul creșterii constante a numărului de solicitări pentru înscriere la studii”, transmite Biroul politici de reintegrare.

Totodată, administrațiile au subliniat necesitatea asigurării unei continuități reale între ciclurile de studii la toate treptele educaționale, inclusiv prin aprofundarea și diversificarea ofertelor educaționale.

Un subiect deosebit de grav rămâne înrolarea ilegală și forțată a tinerilor în structurile militare neconstituționale, practică ce generează impedimente majore pentru elevi și afectează direct parcursul lor educațional și personal.

La rândul său, viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a reafirmat angajamentul autorităților de la Chișinău de a susține în continuare dreptul la educație în limba română și funcționarea neîntreruptă a instituțiilor de învățământ din regiune, în pofida dificultăților existente.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.