Alexei Gherțescu și-a prezentat vineri, 20 februarie, demisia din funcția de președinte al Consiliului Concurenței.
El a declarat pentru presă că decizia a fost luată din motive personale fără a oferi mai multe detalii în acest sens. Cererea de demisie urmează să fie examinată și aprobată de Parlamentul Republicii Moldova.
Menționăm că Alexei Gherțescu a fost numit președinte al Consiliului Concurenței de Parlament pe data de 17 februarie 2022, pentru un mandat de cinci ani.
El este licențiat în drept și absolvent al programului de master în dreptul civil, fiind membru al Uniunii Avocaților din Moldova. Anterior, Alexei Gherțescu a activat în cadrul Cabinetului de avocat „Alexei Ghertescu” și a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. De asemenea, acesta a fost lector la Universitatea Libera Internațională din Moldova.






