VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

(AUDIO) CNA, noi detalii în dosarul privind delapidarea fondurilor pentru infrastructură: Cinci persoane, reținute

Cinci persoane au fost reținute astăzi după perchezițiile, efectuate de ofițerii Centrul Național Anticorupție (CNA) în mai multe primarii din Republica Moldova, în cadrul unui dosar ce vizează fapte de corupție și delapidarea fondurilor naționale și externe destinate proiectelor de infrastructură.

Potrivit CNA, cauza penală vizează activitatea administratorului și a unor ingineri din cadrul unui operator economic, ale cărui oferte au fost desemnate câștigătoare în urma procedurilor de achiziții publice organizate de mai multe primării pentru construcția rețelelor de alimentare cu apă și canalizare.

- Advertisement -

Lucrările au fost finanțate din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală, prin intermediul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), în cadrul Programului național de dezvoltare locală „Satul European” pentru anii 2024–2028 (ediția II). Potrivit materialelor acumulate, operatorul economic a executat lucrări în localități din raioanele Soroca, Edineț, Glodeni, Sîngerei, Strășeni, Șoldănești, Căușeni și Taraclia. În cadrul recepției la terminarea lucrărilor și al recepției finale, administratorul și inginerii ar fi promis și oferit mijloace bănești membrilor comisiilor de recepție, inclusiv angajați ai Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică, diriginți de șantier, proiectanți, primari și alți specialiști implicați, pentru a nu consemna neconformitățile existente și pentru a semna actele de recepție, deși au fost constatate multiple abateri neînlăturate”, transmite CNA.

De asemenea, au fost documentate cazuri privind includerea fictivă în actele de executare a unor lucrări care, în realitate, nu au fost efectuate, documentele respective fiind prezentate spre achitare către Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală.

Într-un alt episod investigat, la reabilitarea unui drum afectat în urma lucrărilor de construcție a apeductului, s-a constatat utilizarea a doar 84 de tone de asfalt din totalul necesar de 170 de tone. Totodată, în locul grosimii proiectate de 10 cm, stratul de asfalt ar fi fost aplicat într-o grosime variabilă de aproximativ 6–8 cm, contrar documentației de proiect și normativelor tehnice în construcții. Totodată, a fost documentat un caz de transmitere a sumei de 3 500 de euro de către administratorul operatorului economic către o persoană din subordine, care ar fi pretins că are influență asupra unor angajați ai Inspecției teritoriale de muncă, ai Inspectoratului de Poliție teritorial și ai procuraturii teritoriale, pentru a determina neinițierea urmăririi penale într-un caz privind încălcarea regulilor de protecție a muncii, soldat cu cauzarea unei afecțiuni oculare unui salariat”, mai precizează CNA.

Astfel, în urma perchezițiilor și ridicărilor de acte efectuate astăzi de CNA și Procuratura municipiului Bălți în mai multe primării din centrul, nordul și sudul R. Moldova, precum și la sediul unui operator economic, cinci persoane au fost reținute pentru 72 de ore și plasate în izolator. Acțiunile de urmărire penală sunt în desfășurare.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.