O persoană care a revenit în Republica Moldova de peste hotare a fost diagnosticată cu variola maimuței. Cazul a fost confirmat prin investigații de laborator efectuate în cadrul Laboratorului Național de Referință al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP).
Potrivit ANSP, persoana s-a adresat pentru asistență medicală, prezentând slăbiciune generală, febră și erupții cutanate. În prezent, pacientul este sub supraveghere medicală, iar starea sa este satisfăcătoare. Specialiștii ANSP au inițiat ancheta epidemiologică și aplică măsurile de prevenire și control al infecției.
Menționăm că în Republica Moldova ultimele două cazuri de infecție cu acest virus au fost înregistrate în anul 2022, ambele fiind cazuri de import.
Conform datelor furnizate de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), în ultimii doi ani, cazuri de infecție cu MPXV au fost raportate în mai multe țări europene, inclusiv în România și Cehia.
ANSP amintește că infecția este cauzată de virusul variolei maimuței, prezent în fauna sălbatică în mai multe țări din Africa Centrală și de Vest. Virusul nu este endemic în Europa, fiind înregistrate doar cazuri de import.
Infecția nu se transmite ușor de la o persoană la alta, fiind necesar un contact apropiat și prelungit. Virusul poate pătrunde în organism prin pielea lezată, prin căile respiratorii, ochi, nas sau gură și se transmite în special prin contact fizic apropiat sau prin obiecte contaminate.
Printre simptome se numără febra, durerile de cap, frisoanele, slăbiciunea, inflamarea ganglionilor limfatici, erupțiile cutanate, leziunile la nivelul gurii sau gâtului, precum și durerile musculare și de spate. În prezent, există vaccin împotriva infecției, care este recomandat doar în zonele cu transmitere activă.
Pentru reducerea riscului de infecție, specialiștii recomandă respectarea măsurilor de igienă, evitarea contactului apropiat cu persoane suspecte sau confirmate, evitarea contactului cu animale sălbatice sau materiale contaminate în zonele cu circulație activă a bolii și adresarea la medic în cazul apariției simptomelor sugestive.






