Poliția Republicii Moldova a venit cu o reacție la mesajele care circulă pe rețelele de socializare, conform cărora unele persoane ar veni la domicilii, ar pretinde că sunt angajați ai Ministerului Afacerilor Interne și ar solicita date personale, iar ulterior ar comite ilegalități.
Astfel, oamenii legii precizează că până în acest moment nu au fost raportate astfel de cazuri. În acest context, cetățenii sunt îndemnați să sesizeze Poliția dacă știu despre un asemenea caz.
- Advertisement -
De asemenea, Poliția recomandă oamenilor să se informeze doar din surse oficiale și să nu distribuie informații neverificate pentru a nu contribui la dezinformare și la crearea panicii în societate.






