Parlamentul va organiza audieri cu privire la politicile și măsurile implementate de Ministerul Afacerilor Interne în domeniul prevenirii și combaterii consumului și traficului de droguri. Raportul va fi prezentat joi, 19 februarie, de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, în cadrul ședinței Legislativului.
Biroul permanent a aprobat astăzi și suplimentul la ordinea de zi pentru ședința plenară din 19 februarie. Astfel, Parlamentul va ratifica grantul oferit de Japonia pentru modernizarea Companiei „Teleradio-Moldova” și va numi în funcție un membru al Consiliului de administrație al Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar.
Deputații vor mai examina modificări la Codul fiscal, la Hotărârea Parlamentului privind grupurile parlamentare de prietenie, precum și la unele acte normative privind fortificarea securității judecătorilor.
De asemenea, în cadrul ședinței de mâine, va fi examinată moțiunea simplă asupra politicii statului în domeniul energetic, securității energetice în raport cu necesitatea protecției consumatorului și stabilității tarifare. Ședința plenară a Parlamentului va avea loc joi, 19 februarie, începând cu ora 11:00.
Menționăm că audierile au fost solicitate în cadrul ședinței Parlamentului din 12 februarie la inițiativa opoziției și susținute inclusiv de majoritatea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate. Astăzi, ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, s-a declarat pregătită să vină în plenul Parlamentului, subliniind că „este o procedură obișnuită pentru a oferi atât perspectivele pe subiectul solicitat, cât și rezultatele înregistrate”.






