Interpol a anulat darea în căutare internațională a fostului premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, emisă anterior de autoritățile franceze. Un anunț în acest sens a fost făcută de liderul PLDM.
Potrivit lui Filat, decizia ar fi fost luată la solicitarea instituției care a cerut aplicarea notificării respective.
„La data de 15 ianuarie 2026, Interpol a anulat darea în căutare internațională emisă anterior pe numele meu. Decizia a fost luată la solicitarea instituției care a cerut aplicarea notificării respective. Dreptatea, chiar dacă uneori are nevoie de timp, își găsește întotdeauna locul”, a scris liderul PLDM pe pagina sa de Facebook.
Vlad Filat a reiterat că se află în Republica Moldova și că nu s-a eschivat și nu s-a ascuns niciodată. „Am informat instituțiile competente despre locul aflării mele și am manifestat întreaga deschidere necesară pentru cooperare, în spiritul legii și al respectului față de instituțiile statului”, a adăugat politicianul.
Menționăm că la începutul lunii decembrie, o instanță din Franța a emis o decizie prin care l-a condamnat, în lipsă, pe Vlad Filat la doi ani de închisoare și la o amendă de 100 de mii de euro pentru spălare de bani într-un dosar de corupție.
Ulterior, acesta a fost anunțat în căutare internațională de Interpol, în baza unei notificări emise de Biroul Central Interpol Paris.






