Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, întreprinde astăzi, 10 februarie, o vizită oficială la Kiev.
Șeful Executivului de la Chișinău va avea întrevederi cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu prim-ministra Yuliia Svyrydenko și cu prim-vicepreședintele Radei Supreme a Ucrainei, Oleksandr Korniyenko.
„Vom discuta cu partenerii noștri ucraineni despre calea noastră de aderare la Uniunea Europeană, cooperarea bilaterală și securitatea regională. Mergem să ne exprimăm solidaritatea și respectul pentru lupta pe care o duce poporul ucrainean pentru independență și libertate”, a transmis Alexandru Munteanu.
În semn de respect pentru apărătorii Ucrainei care și-au pierdut viața, premierul de la Chișinău va depune flori la Zidul Memoriei din Kiev.
De asemenea, în cadrul vizitei vor fi semnate mai multe acorduri dintre Republica Moldova și Ucraina, care vor facilita cooperarea bilaterală.
Menționăm că aceasta este prima vizită oficială a premierului Alexandru Munteanu în Ucraina de la preluarea mandatului.
Din delegația Republicii Moldova mai fac parte ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, și secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe, Sergiu Mihov.






