Statele Unite au confiscat, în Oceanul Indian, petrolierul Aquila II, care a ocolit blocada impusă de președintele american Donald Trump navelor vizate de sancțiuni ce pleacă sau sosesc în Venezuela, a anunțat luni Pentagonul, relatează AFP.
„Forțele americane au confiscat” vasul, a precizat Pentagonul, după ce a anunțat pe platforma X că militari americani au urcat „fără incidente” la bordul petrolierului.
Potrivit autorităților americane, operațiunea a fost rezultatul unei urmăriri îndelungate, care a început în Marea Caraibilor și s-a încheiat în Oceanul Indian, după ce nava a încercat să evite măsurile restrictive impuse de Washington.
Confiscarea petrolierului face parte din eforturile Statelor Unite de a aplica sancțiunile împotriva regimului de la Caracas și de a bloca exporturile de petrol ale Venezuelei prin intermediul navelor sancționate.






