VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Moțiune simplă împotriva politicilor în domeniul energetic

O moțiune simplă care vizează politicilor statului în domeniul energetic și al securității energetice a fost înaintată astăzi, 5 februarie, în Parlament.

Documentul a fost semnat de trei fracțiuni parlamentare din opoziție: „Democrația Acasă”, Blocul „Alternativa” și „Partidul Nostru”. Ulterior, moțiunea a fost prezentată în ședința plenară de deputatul din fracțiunea „Partidul Nostru”, Constantin Cuiumju.

- Advertisement -

Autorii moțiunii solicită audierea ministrului Energiei, precum și a conducerii Energocom și a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. De asemenea, ei mai cer și prezentarea unui raport privind prețurile de achiziție, dar și prezentarea unui plan anticriză pentru stabilitatea tarifară în 2026.

Conform Regulamentului Parlamentului, moțiunea simplă poate fi inițiată de cel puțin 15 deputați. Aceasta se depune la președintele ședinței, în plen. Dezbaterea urmează să aibă loc la data stabilită de Biroul permanent, în termen de 14 zile lucrătoare de la depunere.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.