Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că, începând cu data de 5 februarie 2026, costurile pentru eliberarea Certificatului fitosanitar pentru export sau reexport au fost eliminate.
Măsura a fost luată în conformitate cu Legea privind optimizarea proceselor de obținere a actelor permisiv.
„Conform Legii nr. 227/2025 privind optimizarea proceselor de obținere a actelor permisive, intrată în vigoare astăzi, 05 februarie 2026, a fost exclus costul pentru eliberarea Certificatului fitosanitar pentru export sau reexport”, informează ANSA.
Potrivit instituției, modificarea va facilita procesul de export pentru producătorii autohtoni și va sprijini agenții economici prin reducerea poverii financiare.
ANSA își reafirmă angajamentul de a simplifica în continuare serviciile publice și de a oferi suport constant operatorilor din sectorul agroalimentar.






