Cetățenii Republicii Moldova din Emiratele Arabe Unite își vor putea preschimba permisul de conducere fără examene. Un memorandum privind recunoașterea reciprocă și preschimbarea permiselor de conducere a fost semnat de guvernele celor două state.
Documentul prevede recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere valabile pentru cetățenii aflați temporar pe teritoriul celuilalt stat, precum și preschimbarea acestora, fără susținerea probelor teoretice și practice, pentru anumite categorii de vehicule, în cazul stabilirii cu scop de reședință, cu respectarea condițiilor legale aplicabile.
Potrivit autorităților, acest memorandum de înțelegere între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Emiratelor Arabe Unite reflectă nivelul avansat al relațiilor dintre cele două state și se înscrie în eforturile comune de consolidare a cadrului juridic bilateral, alături de alte inițiative menite să faciliteze mobilitatea și contactele interumane, inclusiv Acordul privind liberalizarea regimului de vize, semnat la 4 august 2025.






