VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Programul de muncă, redus pentru ziua de vineri din cauza condițiilor meteo dificile

Guvernul a dispus reducerea zilei de muncă pentru vineri, 30 ianuarie, la propunerea Centrului Național de Management al Crizelor, având în vedere condițiile meteo dificile prognozate. Intervalul orar va fi stabilit de fiecare instituție în parte, în funcție de specificul activității.

Ministerele vor asigura coordonarea transportului, patrularea drumurilor, asistența medicală și menținerea funcționalității energetice”, anunță Executivul, citat de IPN.

- Advertisement -

Totodată, Ministerul Energiei informează că întreprinderile din sector au mobilizat echipe operative suplimentare pentru asigurarea continuității serviciului public de alimentare cu energie electrică și pentru a interveni prompt pe segmentele critice, în vederea menținerii funcționalității instituțiilor publice și a localităților, inclusiv în caz de avarii sau întreruperi de energie.

Autoritățile fac apel către cetățeni să limiteze deplasările neesențiale și să acorde o atenție sporită persoanelor vulnerabile, precum copiii, vârstnicii, persoanele cu dizabilități sau cele fără adăpost.

Pentru prevenirea deteriorării echipamentelor, se recomandă deconectarea aparatelor sensibile în cazul întreruperilor de energie și deconectarea celor neesențiale pe timpul nopții. Totodată, cetățenii sunt îndemnați să evite supraconsumul, prin limitarea utilizării simultane a aparatelor electrocasnice cu consum ridicat.

Conform prognozelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în următoarele trei zile, pe întreg teritoriul Republicii Moldova sunt prognozate condiții climaterice nefavorabile: risc de polei, ghețuș și temperaturi negative.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.