Deputatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Adrian Lebedinschi, nu doar că nu a renunțat la cetățenia română pe care o deține de mai bine de două decenii, dar a luat în calcul și posibilitatea stabilirii în România.
El a declarat în cadrul emisiunii FORUM de la Vocea Basarabiei că și-a redobândit cetățenia română în anii 2001–2002, în contextul în care intenționa să emigreze în Canada, împreună cu soția sa.
„Recunosc că încercasem atunci să depunem actele pentru a pleca împreună cu soția în Canada. (…) Doar că eu am primit cetățenia prin 2001, pare-mi-se, iar soția a primit-o prin 2005–2006”, a afirmat deputatul PSRM.
Socialistul a mai spus că încă nu a renunțat la ideea de a se stabili peste hotare și că anume, din acest motiv, și-a păstrat cetățenia română. „În ultimii doi ani, sunt cu gândul să plec din țară… să completez rândurile diasporei”, a mai adăugat el.
Întrebat unde s-ar stabili dacă ar decide să emigreze, paradoxal dar deputatul partidului pro-rus condus de Igor Dodon a spus că în România.
„Păi de ce v-am spus că am cetățenia română și am păstrat-o? Nu este exclus să plec în România. Să vedem cum va fi. La ei, după alegerile prezidențiale, cam e problemă. De aceea și m-am oprit și nu am plecat. (…) Până la majorarea impozitelor și a prețurilor, examinam posibilitatea de a mă stabili în România și de a activa ca avocat. Purtam discuții cu colegii de la Uniunea Avocaților din București, să văd care ar fi procedurile, să merg la un stagiu”, a precizat Lebedinschi.
El a mai spus că anterior a depus o cerere prin care a solicitat autorităților române să-i explice procedura prin care poate renunța la cetățenie, dar „era un șir întreg de documente pe care nu vedeam necesitatea să le acumulez”.
Totodată, acesta consideră că deși este „cetățean român cu acte în regulă”, are dreptul „să fie împotriva unirii Republicii Moldova cu România”.
Menționăm că Adrian Lebedinschi este deputat al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. De-a lungul anilor, el s-a numărat și printre autorii unor inițiative legislative controversate, inclusiv cea privind conferirea statutului special limbii ruse.
Mai mult, Lebedinschi a susținut anterior că atunci când și-a redobândit cetățenia română nu era obligatoriu nici jurământul de credință față de România, nici să cânți imnul țării după înmânarea certificatului de cetățenie. Totuși, socialistul nu a renunțat nici până astăzi la această cetățenie, chiar dacă pro-rusul Igor Dodon le-a cerut deputaților cu dublă cetățenie să aleagă între PSRM și cetățenia română.






