Toate instituțiile de învățământ din municipiul Chișinău au fost dotate cu dulapuri de depozitare destinate elevilor din clasele primare, o măsură menită să reducă greutatea ghiozdanelor și să sporească confortul copiilor la școală.
Anunțul a fost făcut de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, care a precizat că mobilierul a fost achiziționat din economiile obținute în urma programului de dotare a cantinelor școlare din Capitală. Fondurile rămase au fost redirecționate către necesități considerate prioritare pentru elevi.
Noile dulapuri le permit copiilor să lase la școală manualele, caietele și alte materiale auxiliare, evitând transportarea zilnică a acestora. Potrivit autorităților, inițiativa contribuie la protejarea sănătății elevilor și la o mai bună organizare a procesului educațional.
„Am considerat că este bine să punem la dispoziția școlilor dulăpioare, unde copiii își pot lăsa manuale sau materiale auxiliare, astfel încât să nu fie nevoiți să le care zilnic. În unele școli, din aceleași surse financiare, au fost achiziționate și echipamente digitale pentru activitățile didactice”, a declarat ministrul Dan Perciun.
În același timp, oficialul a subliniat că reducerea greutății ghiozdanelor rămâne o prioritate și din perspectiva conținutului educațional. Autoritățile lucrează la optimizarea manualelor școlare și la extinderea utilizării resurselor digitale.
Potrivit Ministerului Educației, măsurile fac parte dintr-un proces mai amplu de modernizare a sistemului de învățământ, orientat spre crearea unui mediu de studiu mai sigur, mai prietenos și adaptat nevoilor actuale ale elevilor din Republica Moldova.






