VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Drumurile naționale, în condiții de iarnă: zeci de utilaje și sute de tone de sare, mobilizate de drumari

Circulația rutieră pe drumurile publice naționale se desfășoară în condiții de iarnă, anunță Administrația Națională a Drumurilor (AND). Pe parcursul nopții și în această dimineață, drumarii au efectuat lucrări de patrulare și combatere a lunecușului pe mai multe trasee din țară.

În procesul tehnologic au fost antrenate 66 de muncitori rutieri și 68 de utilaje speciale. Pentru menținerea carosabilului în stare practicabilă au fost utilizate 12 tone de material antiderapant și 488,5 tone de sare tehnică.

- Advertisement -

Intervențiile au avut loc, în special, pe drumurile și străzile din raioanele Râșcani, Briceni, Ocnița, Edineț, Dondușeni, Drochia, Bălți, Fălești, Ungheni, Dubăsari, Hâncești, Nisporeni, Leova, Căușeni, Ștefan Vodă, Comrat, Vulcănești, Cahul, Ceadâr-Lunga, Cantemir și Anenii Noi, precum și pe mai multe trasee naționale.

Reprezentanții AND precizează că intervențiile continuă, iar situația drumurilor este monitorizată permanent, în funcție de evoluția condițiilor meteorologice. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum, să evite manevrele riscante și să se informeze din surse oficiale privind starea carosabilului.

Drumarii sunt mobilizați 24 de ore din 24 pentru a asigura condiții sigure de circulație. Participanții la trafic pot solicita intervenția acestora la numerele de telefon (+373) 78 337 744 și (+373) 60 477 117, disponibile inclusiv pe Viber și WhatsApp.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.