Fostul ministru al Finanțelor, Anatol Arapu, a fost audiat astăzi în calitate de martor în dosarul „Frauda bancară”, episodul în care este vizat Vladimir Plahotniuc.
Totodată, ex-deputatul democrat Vladimir Andronachi s-a abținut de la depunerea mărturiilor, fiind vizat într-o cauză conexă. Un alt martor nu s-a prezentat la ședință din motive de sănătate, transmite Moldpres.
Ex-liderul PDM, Vladimir Plahotniuc, nu a participat la ședința de judecată. „Acesta se pregătește pentru declarațiile care le va face în instanța de judecată. Este un drept al domnului Plahotniuc, nu o obligație, de a face declarații până la etapa dezbaterilor judiciare și dumnealui intenționează să-și exercite acest drept”, a remarcat Lucian Rogac, avocatul lui Vladimir Plahotniuc.
Fostul ministru al Finanțelor, Anatol Arapu, a fost audiat în calitate de martor prin videoconferință. El a subliniat că nu este vizat în niciun dosar legat de frauda bancară și a menționat că nu cunoaște detalii despre deciziile în acest sens.
„Acesta a relatat aspecte ce țin de consecințele fraudei bancare și acțiunile întreprinse. Circumstanțele nu vizează obiectul cauzei care se examinează în acest proces”, a spus procurorul de caz, Alexandru Cernei.
Tot astăzi, urma să fie audiat, prin videoconferință, fostul deputat democrat Vladimir Andronachi. Totuși, acesta a depus un demers în care menționează că se abține de la depunerea mărturiilor, întrucât este vizat într-o cauză conexă. Instanța de judecată a acceptat demersul.
„Persoana a refuzat să depună declarații deoarece are calitatea de inculpat într-un alt dosar. Un alt martor a prezentat un înscris medical prin care anunță că nu se poate prezenta la ședință din motive de sănătate. Instanța a depus efort pentru ca ceilalți martori să fie citați săptămâna viitoare. Aceștia vor fi aduși în măsura în care va fi stabilit locul aflării”, a adăugat Alexandru Cernei.
Procurorul de caz a menționat că au mai rămas 10 martori din partea apărării, care urmează a fi audiați.
„După ce se încheie etapa cercetării judecătorești, va începe o nouă etapă cu susținerile verbale sau dezbaterile judiciare din partea acuzării și apărării”, a explicat Alexandru Cernei.
Menționăm că Vladimir Plahotniuc se află în arest preventiv din 25 septembrie 2025, după ce a fost extrădat din Grecia, moment în care au fost puse în executare cele patru mandate de arest emise pe numele său. În prezent, acesta este deținut în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău și este cercetat în patru dosare penale de rezonanță, ce vizează, printre altele, constituirea și conducerea unei organizații criminale, escrocheria, spălarea banilor și frauda bancară.
De asemenea, fostul lider al democraților va fi cercetat pentru fals în acte într-un nou proces penal. Acesta a fost inițiat pe baza actelor ridicate de anchetatorii eleni din casa pe care Vladimir Plahotniuc o închiria în Atena, Grecia. Documentele arată că acesta ar fi folosit identități multiple, fiind depistate în total 18 acte false.






